Investiția în bijuterii din aur este, de cele mai multe ori, costisitoare, pentru că sunt obiecte care au o valoare ridicată și pentru că au o capacitate impresionantă de rezistență în timp. Nu se degradează cu ușurință și nici nu se demodează. Există numeroase persoane ce au primit moștenire de la străbunicii lor bijuterii cu modele clasice, care sunt apreciate și în prezent de cunoscătorii fini de artă și colecționarii pasionați.
Astfel, prețul de achiziție a unor astfel de bijuterii poate fi mult prea ridicat. Cu toate acestea, există o posibilitate prin care oricine poate intra în posesia bunurilor strălucitoare și elegante de valoare fără să fie implicate costuri mult prea mari: agențiile de amanet. Principalele avantaje de care achizitorii au parte atunci când iau în considerare o casa de amanet pentru cumpărarea bijuteriilor din aur sunt amintite în cele ce urmează.
- Calitate superioară
Deși bijuteriile au mai fost purtate și de alte persoane, nu înseamnă că acest aspect le diminuează din calitate sau valoare. Multe dintre ele au fost vândute către case de amanet fără să fi fost purtate deloc. Astfel, calitatea brățărilor, pandantivelor, lănțișoarelor, cerceilor și inelelor din aur nu este afectată sub nicio formă.
Cele mai citite articole
Există și cazuri în care posesorii bijuteriilor aleg să le vândă către agenții de amanet, pentru că sunt deteriorate și pentru că nu mai au la ce să le folosească. Partea bună este că experții în bijuterii din cadrul acestor agenții se ocupă de recondiționarea lor înainte de a fi repuse la vânzare. Astfel, clientul se bucură de un produs nou, la un preț semnificativ redus, în comparație cu cel impus în magazinele de renume.
- Obiecte valoroase rare
Agențiile de amanet sunt puternic frecventate de colecționarii de obiecte de artă și de pasionații de bijuterii, datorită faptului că au ocazia de a găsi produse rare, vintage, clasice, care nu mai pot fi găsite nicăieri în lume. Cu alte cuvinte, sunt unice. Cine nu își dorește să aibă în colecția sa bijuterii unice?
- Stiluri diverse
Oricine are posibilitatea de a găsi exact ce își dorește la o casă de amanet, datorită varietății de produse existente în cadrul său. Practic, este imposibil ca o persoană să intre într-o casă de amanet cu gândul de a-și cumpăra o bijuterie și să nu găsească ceva pe placul său. Există modele noi, vechi, clasice, delicate, rafinate, elegante, cu pietre prețioase etc. Pe lângă toate acestea, costurile de achiziție sunt mult mai scăzute în comparație cu magazinele de bijuterii, mai ales cu cele de renume, care vând aceeași calitate, dar la un preț mult mai ridicat.
Cu alte cuvinte, achiziționarea bijuteriilor sau a diverselor obiecte valoroase din cadrul unei case de amanet se dovedește a fi cea mai eficientă metodă de a intra în posesia unor astfel de bunuri, fără să se achite costuri exorbitante.