Ce este biomasa

Biomasa este termenul care descrie materia organica folosita drept combustibil sau materie prima pentru energie si produse cu emisii reduse. Articolul explica ce este biomasa, de unde provine, ce tehnologii o valorifica, care sunt beneficiile si riscurile, precum si cum arata piata in 2024–2026 in contextul politicilor internationale. Pe parcurs vei gasi date actuale, exemple si recomandari bazate pe rapoarte ale IEA, IRENA, Comisia Europeana si alte organisme relevante.

Ce este biomasa: definitii, ciclul carbonului si rolul in mixul energetic

Biomasa cuprinde materiale organice de origine vegetala sau animala, provenite din paduri, agricultura, reziduuri industriale, deseuri alimentare sau alge. In esenta, energia stocata in biomasa vine din fotosinteza: plantele capteaza dioxid de carbon si lumina solara, transformandu-le in compusi energetici. Cand biomasa este arsa, fermentata sau transformata, carbonul se reintoarce in atmosfera, inchizand un ciclu. Cheia sustenabilitatii sta in faptul ca acest ciclu poate fi, in principiu, neutru, daca recoltarea, reimpadurirea si practicile agricole sunt gestionate responsabil si daca se evita schimbarile indirecte de utilizare a terenurilor.

La nivel global, Agentia Internationala a Energiei (IEA) indica faptul ca bioenergia reprezinta aproximativ jumatate din consumul final de energie regenerabila, ceea ce subliniaza rolul sau structural, mai ales in incalzire si transport. In Uniunea Europeana, datele Eurostat arata ca biomasa a reprezentat circa 59% din energia regenerabila consumata in 2022, iar ponderea sa se mentine majoritara in 2024–2025 datorita utilizarii pe scara larga a lemnului, peletilor, biogazului si biocarburantilor. In 2026, accentul politicilor se concentreaza pe calitatea carbonului si pe trasabilitatea materiilor prime, pentru a confirma economiile reale de emisii in raport cu combustibilii fosili.

Surse de biomasa si lanturi de aprovizionare

Sursele de biomasa pot fi clasificate in biomasa lignocelulozica (lemn si resturi forestiere), reziduuri agricole (paie, tulpini, coji), deseuri organice municipale si industriale, culturi energetice dedicate (salcie, plop, miscanthus), grasimi si uleiuri reziduale, precum si biomasa acvatica (alge). Fiecare categorie ridica provocari logistice diferite: densitate energetica, umiditate, sezonalitate, costuri de colectare si distante de transport. De exemplu, reziduurile agricole au umiditate si densitate variabile, ceea ce necesita pretratare (balotare, brichetare) pentru a reduce pierderile si a creste stabilitatea. La randul sau, lemnul necesita management forestier durabil si certificare (FSC, PEFC) pentru a preveni exploatarea excesiva. In lantul de aprovizionare, pierderile pot ajunge la 10–20% daca nu se gestioneaza corect depozitarea si uscarea.

Principalele surse:

Resturi forestiere: crengi, tocatura, lemn de ramanere, care pot stabiliza randamentul centralelor pe biomasa.
Reziduuri agricole: paie, coceni, pleava, cu potential ridicat in regiunile cerealifere.
Deseuri organice municipale si industriale: fractia biodegradabila a deseurilor urbane si namoluri de epurare.
Culturi energetice: salcie cu crestere rapida, miscanthus, sorg energetic, cu randamente de 10–20 t s.u./ha/an.
Uleiuri si grasimi reziduale: ulei de gatit uzat si grasimi animale, folosite pentru biodiesel si SAF tip HEFA.

Optimizarea lantului include colectare mecanizata, huburi regionale pentru pretratare (uscare, peletizare), transport feroviar sau naval pentru volume mari si contracte pe termen lung intre furnizori si operatori energetici. Potrivit FAO, potentialul tehnic al reziduurilor agricole depaseste sute de milioane de tone anual la nivel global, insa doar o parte este accesibila economic si sustenabil. In 2024–2026, digitalizarea trasabilitatii (coduri QR, sisteme ERP) si cerintele de due diligence devin uzuale in UE, asigurand conformitatea cu criteriile RED II/RED III.

Tehnologii de conversie: de la ardere directa la procese avansate

Biomasa poate fi convertita energetic printr-o paleta larga de procese: ardere directa pentru caldura si electricitate, digestie anaeroba pentru biogaz/biometan, fermentare pentru bioetanol, transesterificare pentru biodiesel FAME, hidrogenare pentru HVO/SAF, precum si procese termochimice avansate (piroliza, gazeificare). Centralele moderne pe biomasa ating randamente de 75–90% pentru producerea de caldura, iar in configuratii de cogenerare (CHP) eficienta globala poate depasi 80%. Digestia anaeroba transforma materia organica umeda in biogaz (metan + CO2), care poate fi purificat la biometan si injectat in retea sau folosit in transport. Gazeificarea produce un gaz de sinteza ce poate fi valorificat in metanol, combustibili sintetici sau hidrogen bio.

Principalele rute tehnologice:

Ardere si CHP: solutie matura pentru incalzire urbana si procese industriale cu sarcina termica constanta.
Digestie anaeroba si epurare la biometan: potrivita pentru deseuri umede, namoluri si reziduuri agroalimentare.
Fermentare alcoolica: din amidon si zahar pentru bioetanol; lignocelulozica in dezvoltare comerciala.
Transesterificare si HVO: de la uleiuri reziduale la biodiesel si combustibili avansati pentru aviatie (SAF HEFA).
Piroliza si gazeificare: procese avansate pentru bio-ulei, biochar, syngas si combustibili sintetici.

Potrivit IRENA, capacitatea electrica instalata pe bioenergie a depasit 140 GW la nivel global in 2023, cu proiecte noi in 2024–2026, inclusiv instalatii de cogenerare in industrii cu reziduuri proprii (lemn, hartie, agroalimentar). In transport, IEA estimeaza cresterea cererii de biocarburanti in intervalul 2024–2026, alimentata de mandate nationale si de setul de politici pentru aviatie si transport rutier greu. In paralel, tehnologii emergente precum lichefierea hidrotermala si co-procesarea biogenica in rafinarii accelereaza integrarea in infrastructura existenta.

Impact climatic, calitatea aerului si criterii de sustenabilitate

Beneficiile climatice ale biomasei depind de sursa, logistica si tehnologia de conversie. Cand biomasa provine din reziduuri sau din paduri administrate sustenabil, economiile de emisii pot ajunge la 70–90% fata de combustibilii fosili, conform evaluarilor IEA si Comisiei Europene. In schimb, utilizarea culturilor alimentare sau recoltari forestiere nereziliente pot reduce beneficiul climatic sau pot genera emisii suplimentare prin schimbari indirecte ale utilizarii terenurilor (ILUC). Functionarea instalatiilor moderne include, in mod uzual, filtre de particule, arzatoare cu control fin al aerului si monitorizare continua a emisiilor, reducand semnificativ PM si NOx comparativ cu echipamente vechi.

In UE, criteriile RED II si actualizarea RED III cer trasabilitate, protectia ecosistemelor sensibile si praguri minime de economii de gaze cu efect de sera (de regula intre 65% si 80%, in functie de tehnologie si anul punerii in functiune). Operatorii trebuie sa demonstreze bilantul de masa si sa raporteze factorii de emisie pe intreg lantul: recoltare, transport, pretratare si conversie. In 2026, statele membre continua implementarea si verificarea acestor criterii, iar schemele voluntare recunoscute la nivel european devin instrumente centrale pentru certificare. In afara UE, standarde nationale (de exemplu, RFS in SUA) stabilesc tinte de reducere a emisiilor si volume anuale pentru diferite categorii de biocarburanti.

Piata si statistici actuale 2024–2026

Panorama pietei arata o crestere stabila. IRENA raporteaza peste 140 GW de capacitate globala pe bioenergie in 2023, iar proiectele aflate in dezvoltare in 2024–2026 indica o extindere a cogenerarii in industrii cu fluxuri constante de reziduuri. In UE, biomasa continua sa fie coloana vertebrala a energiei regenerabile: circa 59% din consumul final regenerabil in 2022, cu tendinta de mentinere a ponderii majoritare pe masura ce termoficarea pe biomasa si biogazul se extind. In SUA, EIA arata ca biomasa furnizeaza in jur de 5% din consumul total de energie primara, dominat de biocarburanti lichizi si lemn pentru incalzire si industrie. Cererea globala de biocarburanti este asteptata de IEA sa creasca cu aproximativ 8–10% pana in 2026 fata de 2023, sustinuta de mandate in America de Nord, Europa si Asia.

Pe segmentul aviatiei, regulamentele ReFuelEU Aviation stabilesc pentru 2025 o cota initiala de SAF si impun 6% pentru 2030, fapt ce trage dupa sine extinderea productiei de HVO/HEFA si rute avansate (AtJ, BtL). In termoficare, tari nordice si centrale europene continua conversia centralelor pe carbune la biomasa durabila, cu CCP de emisii si acorduri stricte pentru aprovizionare. In 2026, atentia investitorilor se muta catre proiecte care pot agrega multiple fluxuri de venit: energie, certificate de emisii, fertilizanti organici (digestat) si servicii de flexibilitate pentru retelele electrice.

Aplicatii industriale, termoficare urbana si BECCS

Biomasa exceleaza acolo unde este nevoie de caldura de proces si abur: fabrici de hartie si celuloza, panificatie, lactate, chimie usoara, lemn si mobila. In astfel de locuri, cogenerarea pe biomasa valorifica simultan electricitatea si caldura, atingand eficiente globale de 75–90% si reducand costurile operationale, mai ales daca materia prima este reziduala interna. In termoficare urbana, centralele pe biomasa pot inlocui cazanele pe carbune sau gaze, contribuind la decarbonizarea rapida a retelelor de incalzire, in special acolo unde exista acces la peleti sau tocatura certificata. Controlul avansat al arderii si filtrele de particule cu performante ridicate sunt standard in instalatiile noi.

Zone tipice de aplicare industriala:

Industria lemnului si hartiei: utilizarea deseurilor solide si a ligninei pentru abur si electricitate.
Agroalimentar: arderea cojilor, sroturilor si folosirea biogazului din reziduuri organice.
Termoficare urbana: centrale pe peleti/tocatura, integrate cu retele moderne.
Rafinarii si chimie: co-procesare biogenica si hidrogen din syngas pe baza de biomasa.
Transport greu si aviatie: HVO si SAF ca solutii de reducere rapida a emisilor fata de motorina si kerosen.

O directie promitatoare este BECCS (bioenergie cu captare si stocare a carbonului), unde arderea sau conversia biomasei este combinata cu captarea CO2. Daca lantul de aprovizionare este sustenabil, BECCS poate genera emisii net negative. In SUA, creditul fiscal 45Q poate ajunge pana la 85 USD/tCO2 capturat pentru surse punctuale, incurajand primele proiecte comerciale. In Europa, planurile nationale includ studii si proiecte pilot pentru integrari BECCS in centrale pe biomasa si in fermentare pentru etanol, cu potential de extindere catre 2030.

Provocari, riscuri si cum pot fi gestionate

Desi are multe avantaje, biomasa nu este o solutie triviala. Provocarile includ competitia pentru teren, impactul asupra biodiversitatii, riscurile legate de calitatea aerului la nivel local, dar si volatilitatea preturilor materiilor prime. Ilustrativ, alocarea reziduurilor agricole necesita echilibru intre utilizari: o parte trebuie lasata pe teren pentru a proteja solul si a preveni eroziunea. De asemenea, lanturile lungi de transport pot eroda economiile de emisii si pot ridica costurile. Institutiile internationale (IEA, FAO, Comisia Europeana) recomanda criterii stricte de sustenabilitate, audituri independente si planuri regionale de aprovizionare pentru a evita presiunea asupra ecosistemelor.

Riscuri si masuri de control:

Schimbari de utilizare a terenurilor: prioritizarea reziduurilor si a culturilor pe terenuri marginale.
Biodiversitate: management forestier cu rotatii adecvate si zone de protectie.
Calitatea aerului: echipamente moderne, filtre eficiente si combustibili cu umiditate controlata.
Trasabilitate: certificari recunoscute si bilant de masa verificat periodic.
Volatilitate economica: contracte pe termen lung si diversificarea portofoliului de feedstock.

Din punct de vedere social, proiectele reusite implica consultari cu comunitatile locale, transparenta privind sursele de biomasa si beneficiile economice distribuite (locuri de munca, contracte agricole). In 2026, politicile nationale si regionale conditioneaza din ce in ce mai mult sprijinul de respectarea criteriilor ESG, ceea ce favorizeaza actorii care integreaza managementul riscurilor inca din faza de planificare.

Costuri, competitivitate si modele de afaceri

Competitivitatea biomasei depinde de pretul materiei prime, de eficienta instalatiei si de veniturile auxiliare. Proiectele de cogenerare legate de fluxuri interne de reziduuri pot avea costuri nivelate (LCOE/LCOH) foarte competitive, reducand expunerea la pietele volatile de combustibili. Pe piata rezidentiala si in termoficare, peletii si tocatura raman atractivi acolo unde sunt disponibili local si exista retele de distributie mature. In transport, costurile SAF si HVO sunt mai ridicate decat ale combustibililor fosili, dar diferenta este acoperita partial prin mandate, certificate de emisii si stimulente fiscale.

Parghii pentru competitivitate:

Integrare verticala: de la feedstock la conversie si vanzarea produsului energetic.
Contracte de achizitie pe termen lung (PPA/HTA) cu termoficari si industrii.
Valorificare co-produse: biochar, CO2 alimentar, digestat ca fertilizant.
Acces la scheme de sprijin: certificate verzi, credite fiscale, granturi de capital.
Optimizare logistica: huburi regionale, peletizare si transport feroviar/naval.

In 2024–2026, multe tari implementeaza mecanisme de piata bazate pe emisii (ETS, taxe pe carbon) care imbunatatesc competitivitatea biomasei fata de combustibilii fosili in sectoare greu de decarbonizat. Sinergiile cu electrificarea (pompe de caldura alimentate din CHP pe biomasa) si cu hidrogenul biogen din gazeificare largesc paleta de modele de afaceri bancabile.

Perspective 2026–2030: inovatie si politici

Pe termen scurt si mediu, inovatiile vizeaza imbunatatirea calitatii carbonului si cresterea randamentelor de conversie. Torrefactia si peletii avansati maresc densitatea energetica si stabilitatea, reducand costurile logistice. Lichefierea hidrotermala deschide o ruta eficienta pentru biomasa umeda catre bio-uleiuri compatibile cu rafinariile. Rutele BtL (biomass-to-liquids) si integrarea co-procesarii biogenice in rafinarii pot creste volumul de SAF si combustibili pentru transport greu, sustinand tintele de piata. In paralel, digitalizarea trasabilitatii si MRV (monitorizare, raportare, verificare) standardizata vor deveni norma, facilitand accesul la finantare si la scheme de sprijin.

Directii cheie pana in 2030:

Extinderea SAF: implementarea ReFuelEU cu 6% in 2030 si crestere ulterioara, aliniata cu CORSIA.
Biometan la scara: injectie in retele si utilizare in transport greu, cu contracte pe termen lung.
BECCS demonstrativ: proiecte comerciale pentru electricitate si fermentare cu captare de CO2.
Valorificarea deseurilor: cresterea contributiei fractionei biodegradabile din deseuri municipale.
Standardizare ESG: criterii stricte RED III si scheme voluntare recunoscute la nivel international.

Rolul institutiilor internationale ramane central. IEA si IRENA monitorizeaza evolutia pietelor si publica anual scenarii si statistici; Comisia Europeana ajusteaza cadrul RED si pachetele Fit for 55 pentru a asigura integritatea climatica; FAO sprijina bunele practici agricole pentru protectia solului si a biodiversitatii. Pentru operatori si investitori, 2026–2030 va fi o perioada de maturizare tehnologica si de rafinare a criteriilor de sustenabilitate, cu accent pe calitate, nu doar pe volum. In acest context, biomasa isi pastreaza statutul de pilon al tranzitiei energetice, mai ales acolo unde electrificarea directa este dificila.