București, 27 noiembrie 2024 – Nestlé România a continuat și în 2024 proiectul ”Pădurea de Miere”, parte din angajamentul companiei față de mediul înconjurător, plantând încă 20.000 de salcâmi pe o suprafață de patru hectare pe raza comunei Chiselet, județul Călărași, la aproximativ 80 de km sud-est de București (harta).
Peste 250 de voluntari, angajați și parteneri Nestlé, precum și din partea Asociației Re-Autentic, au participat voluntar la plantarea celor 20.000 de puieți de salcâm în Chiselet, aproape de Dunăre, continuând astfel campania de reîmpădurire în zona de câmpie a Munteniei în cadrul căreia au fost deja plantați în total 85.000 de salcâmi. Din 2020 până în prezent, Nestlé România a plantat 110.000 de copaci.
Pădurea de Miere este un concept inovator lansat de Nestlé România, combinând atât regenerarea forestieră pentru o mai bună absorbție a dioxidului de carbon (CO2) din atmosferă, dar și crearea unui ecosistem atractiv apiculturii din țara noastră, pentru că salcâmul este principala specie forestieră meliferă din România.
”Din perspectiva sustenabilității, impactul unei păduri de salcâm este semnificativ în ceea ce privește reducerea amprentei de dioxid de carbon, prin procesul de fotosinteză, astfel încât o plantație de 4 ha poate absorbi peste 60 de tone CO2 anual, în condițiile în care densitatea de plantare va fi una mai ridicată. Prin „Pădurea de Miere”, echipa Nestlé România și partenerii lor își propun să creeze un impact pozitiv asupra ecosistemului local, sprijinind refacerea terenurilor și stabilizarea biodiversității”, potrivit lui Cătălin Nechifor, Asociația Re-Autentic.
Acest proiect vizează în mod concret refacerea solurilor afectate, susținerea biodiversității și crearea unui mediu armonios atât pentru oameni, cât și pentru albine. În general, producția de miere de salcâm la hectar se situează între 800 și 2.000 kg, ceea ce înseamnă că pentru întreaga plantație de salcâm de 4 ha se pot obține chiar și 8 tone de miere, în condițiile în care vor fi încurajați și apicultorii locali și promovați pe cale de consecință atât de autoritățile locale, cât și cele județene.
”Pentru al patrulea an consecutiv, echipa Nestlé s-a implicat în mod direct și nemijlocit în regenerarea patrimoniului forestier al României și la crearea unui areal propice albinelor și comunității apicultorilor din țara noastră. Ne bucurăm că am găsit în Asociația Re-Autentic și în Primăria comunei Chiselet parteneri alături de care să contribuim la măsuri concrete de prezervare a mediului și ocrotire a biodiversității în România”, spune Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestlé România.
Prin acest efort, Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, a confirmat angajamentul în direcția dezvoltării durabile, care include atingerea pragului de zero emisii nete până în 2050, tranziția la energie regenerabilă în proporție de 100%, dezvoltarea de ambalaje alternative, respectiv creșterea gradului de biodiversitate și reducerea cantității de CO2 prin plantări de copaci.
Despre Nestlé
Grupul Nestlé este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN. În România, Nestlé s-a implicat și în inițiative ecologice și de responsabilitate socială. În ultimii 4 ani compania a plantat 110.000 de copaci, care vor contribui la atingerea obiectivului de net zero emisii de carbon până în 2050.
Inițiativele globale Nestlé:
Cele mai citite articole
În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuției la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu. Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse sănătoase accesibile consumatorilor.
Nestlé for Healthier Kids
Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. în România, aceste eforturi se regăsesc sub umbrela programului „Și eu trăiesc sănătos – SETS”, inițiat de Fundația PRAIS.
Nestlé needs YOUth
Ambiția Nestlé în ceea ce privește inițiativa globală de tineret „Nestlé needs YOUth” este să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.
Nestlé for a Waste Free World
Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.
Contacte:
Ana-Maria Godja, Corporate Affairs and Internal Communication Specialist Nestlé Romania
Tel: 0724.588.527, E-mail: [email protected]
Eugen Secmerean, Account Manager, V+O Communication
Tel: 0766.693.507, E-mail: [email protected]