Educația ecologică este necesară în școli, deoarece poluarea și schimbările climatice ne afectează pe toți; sunt consecințe ale comportamentului nostru! Pământul are nevoie de noi, iar școala este locul în care copiii pot învăța, împreună, să aibă mai multă grijă de el!
Atitudinea faţă de natură este în primul rând o chestiune de educaţie. Prin activităţi şcolare şi extraşcolare, precum Școala Verde / Săptămâna Verde, elevii conştientizează faptul că mediul înconjurător este un mecanism viu, extrem de complex, de a cărui bună funcţionare depinde întreaga umanitate.
Ce este „Săptămâna Verde”?
„Săptămâna Verde” este un program dezvoltat și avizat de Ministerul Educației care are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare, în timpul anului şcolar. Se desfășoară în baza unei planificări, la decizia fiecărei unităţi de învăţământ, conform prevederilor ordinului ministrului educaţiei privind structura anului şcolar, valabil în anul respectiv.
Care sunt obiectivele programului național Săptămâna Verde?
Obiectivele principale ale programului „Săptămâna Verde” sunt dezvoltarea competențelor antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor de investigare a realităţii înconjurătoare și de formare a unor comportamente responsabile faţă de mediul înconjurător.
În perioada alocată programului „Săptămâna Verde”, 27 februarie – 16 iunie, se pot desfășura activități educaționale precum: lecții în natură, dezbateri, jocuri de rol, vizionări de documentare, experimente, proiecte de servicii în folosul comunității, voluntariat, excursii în muzee și parcuri naturale și nu numai.
Copiii pot afla informații noi despre natură, despre ecosisteme, despre reciclare, despre colectarea separată a deșeurilor, despre risipa alimentară și cea de apă, despre cum ar putea să realizeze o mini-grădină în oraș sau despre cum să-și îngrijească animalele de companie.
Include Reptiland București în lista de activități pentru Școala Verde!
Cele mai citite articole
Pe Bulevardul Expoziției nr. 1C din București, puteți viziona peste 1000 de mp de teraristică vie. Aveți parte de expoziții permanente cu zeci de specii de reptile vii și plante exotice vii, ce trăiesc în terarii și acvaterarii de mari dimensiuni.
La Reptiland București veți admira cel mai mare acvaterariu expus din România, cu pești Tetra colorați, broscuțe galbene, caimani și plante vii epifite și aerofite. Ecosistemul este etajat – pământ și apă – și se auto-întreține cu ajutorul tehnologiei.
Tot la Reptiland veți vedea cel mai mare exemplar expus de Piton Reticulat din România (60 de kg, 6 metri lungime, 7 ani). De asemenea, în terariile de dimensiuni mari și medii trăiesc în lux, mai ceva ca la ele acasă, Iguane roșii și verzi, Șopârle Gecko, Dragoni de Apă, Caimani, Cameleoni verzi…
Căutați idei de activități pentru săptămâna verde? Mergeți cu încredere cu elevii la Reptiland, fie că sunteți sau nu din București! Faceți o programare și beneficiați de prețurile speciale pentru grupuri.
Vă garantăm o experiență inedită, care îi va încânta atât pe copii, adolescenți, cât și pe voi, profesorii și părinții lor.
Mai multe informații aici: https://reptiland.ro/programe-educative/